ÎNSCRIERI LICEU 2026 – 2027

ATENȚIE NU SE FAC PROGRAMĂRI TELEFONICE PENTRU ÎNSCRIEREA LA LICEU

Toate documentele se vor depune în dosar plic de carton.

În perioada 23-28 IULIE 2026, candidații repartizați computerizat în învățământul liceal, depun, la unităţile şcolare la care au fost declaraţi admişi, dosarele de înscriere, conform următorului program:

Program înscriere

Joi 23.07.2026 între orele 9:00 – 13:00

Vineri 24.07.2026 între orele 9:00 – 13:00

Luni 27.07.2026 între orele 9:00 – 13:00

Marți 28.07.2026 între orele 9:00 – 13:00

Dosarul de înscriere va cuprinde următoarele documente:

  • cererea de înscriere (care se va primi în momentul prezentării la comisia de înscriere);
  • cartea de identitate şi certificatul de naştere, în copie certificată în conformitate cu originalul de către un membru din cadrul comisiei de admitere;
  • adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a;
  • foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale);
  • fişa medicală însoțită de fişa cu vaccinurile efectuate.
    Pentru clasa de intensiv engleză elevii vor depune adeverinţa care atestă promovarea examenului specific.

Candidaţii care, în perioada menţionată mai sus nu îşi depun dosarele de înscriere, se consideră retraşi, iar locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale de către comisia de admitere judeţeană. Aceşti candidaţi vor fi repartizaţi de comisia de admitere judeţeană, pe locurile rămase libere, după rezolvarea cazurilor speciale.

Candidații vor fi însoțiți de către un părinte (cu cartea de identitate asupra sa)/reprezentant legal.
Reprezentantul legal va avea procură notarială în acest sens.

ÎNSCRIERI LICEU 2024 – 2025

ATENȚIE NU SE FAC PROGRAMĂRI TELEFONICE PENTRU ÎNSCRIEREA LA LICEU

Toate documentele se vor depune în dosar plic de carton.

PROGRAM DE ÎNSCRIERI:

25.07.2024 –9:00 – 13:00
26.07.2024 –9:00 – 13:00
29.07.2024 –9:00 – 13:00
30.07.20239:00 – 13:00

Art. 53. (1) În conformitate cu calendarul admiterii, absolvenţii depun, la unităţile şcolare la care au fost declaraţi admişi, dosarele de înscriere, cuprinzând actele de studii în original.

(2) Înscrierea la liceu a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectuează, conform unui program afişat de unitatea de învăţământ, pe baza următoarelor acte:

a) cererea de înscriere, primită la centrul de înscriere din cadrul școlii;

b) cartea de identitate şi certificatul de naştere, în copie și original;

c) diploma de absolvire gimnaziu, în copie și în original;

c) adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la evaluarea naţională din clasa a VIII-a;

d) foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale);

e) fişa medicală + fișă vacinări;

f) codul de anonimizare primit de la școala de proveniență.

ÎNSCRIERI LICEU 2023 – 2024

ATENȚIE NU SE FAC PROGRAMĂRI TELEFONICE PENTRU ÎNSCRIEREA LA LICEU

Toate documentele se vor depune în dosar plic de carton.

PROGRAM DE ÎNSCRIERI:

20.07.20239:00 – 13:00
21.07.20239:00 – 13:00
24.07.20239:00 – 13:00
25.07.20239:00 – 13:00

Art. 53. (1) În conformitate cu calendarul admiterii, absolvenţii depun, la unităţile şcolare la care au fost declaraţi admişi, dosarele de înscriere, cuprinzând actele de studii în original.

(2) Înscrierea la liceu a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectuează, conform unui program afişat de unitatea de învăţământ, pe baza următoarelor acte:

a) cererea de înscriere, primită la centrul de înscriere din cadrul școlii;

b) cartea de identitate şi certificatul de naştere, în copie și original;

c) diploma de absolvire gimnaziu, în copie și în original;

c) adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la evaluarea naţională din clasa a VIII-a;

d) foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale);

e) fişa medicală + fișă vacinări;

f) codul de anonimizare primit de la școala de proveniență.

Notă:

Pentru candidații admiși la calificarea tehnician în activități econmice, care doresc înscrierea la clasa de intensiv engleză, se va completa o fișe suplimentară pusă la dispoziție de către comisia de admitere, la care se va atașa dovada susținerii examenului de engleză bilingv. Elevii care nu au susținut un altfel de examen dar doresc la clasa de intensiv, vor susține un examen de limba engleză și vor fi admiși în această clasă, în limita locurilor rămase libere după repartizarea celor cu examen bilingv.

Admitere liceu 2022

Toate documentele se vor depune în dosar plic de carton.

ATENȚIE NU SE FAC PROGRAMĂRI TELEFONICE PENTRU ÎNSCRIEREA LA LICEU

ÎNSCRIERI LICEU 2022 – 2023

PROGRAM DE ÎNSCRIERI:
15.07.2022 9,00 – 13,00
18.07.2022 9,00 – 13,00
19.07.2022 9,00 – 13,00
20.07.2022 9,00 – 13,00

Art. 53. (1) În conformitate cu calendarul admiterii, absolvenţii depun, la unităţile şcolare la care au fost declaraţi admişi, dosarele de înscriere, cuprinzând actele de studii în original.
(2) Înscrierea la liceu a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectuează, conform unui program afişat de unitatea de învăţământ, pe baza următoarelor acte:
a) cererea de înscriere, primită la centrul de înscriere din cadrul școlii;
b) cartea de identitate şi certificatul de naştere, în copie și original;
c) diploma de absolvire gimnaziu, în original;
c) adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la evaluarea naţională din clasa a VIII-a;
d) foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale);
e) fişa medicală;